| Pink Floyd s-a format in 1964, însă până la numele consacrat va trece prin nume precum Sigma 6, T-Set, Megadeaths, The Screaming Abdabs, The Architectural Abdabs şi The Abdabs. Mai târziu se va numi The Pink Floyd Sound apoi, mai simplu, The Pink Floyd. S-a ajuns la acest nume după unirea prenumelor a doi cântareţi de blues: Pink Anderson şi Floyd Council. Articolul hotărat "the" a fost tăiat din nume la vremea când a fost lansat albumul de debut.
Iniţial, Pink Floyd era formată din Bob Klose ( lead guitar ), Syd Barrett ( voce, chitară ritmică ), Richard Wright ( clape, voce ), Roger Waters ( bass, voce ) şi Nick Mason ( tobe ). Erau orientaţi pe rhythm and blues (aveau multe cover-uri după Bo Diddley, Chuck Berry, etc.). Pe măsură ce Barrett a inceput să compună piese influenţate de muzica "surf", rock psihedelic, de ciudăţeniile, umorul şi literatura britanică, Klose ( preocupat mai mult de jazz ) părăseşte formaţia lăsând în urma sa un grup mai stabil, sub forma unui cvartet.
Sfârştul anului 1966 ii gaseşte pe cei patru in plină afirmare: îmbrăcaţi in haine fine de satin, devin membrii jet-setului din Londra. Ei vizitează un Sound & Light Workshop, care era condus de către americanii Joel si Tony Brown de la institutul Millbrook. Aici le-a venit ideea să se ocupe de rock-ul electronic pe teme psihedelice. Pe 15 octombrie 1966 Pink Floyd susţine un show multimedia in faţa a 2000 de spectatori, show care avea să le aducă faima peste ani. Hit-uri ca Arnold Lane şi See Emily Play cuceresc topurile în 1967. Casa de discuri EMI le pune la dispoziţie studiourile de pe Abbey Road, show-urile devin din ce in ce mai explozive, caracterizând declinul psihic al lui Syd Barett: solo-uri interminabile, maltratarea continuă a chitării în mijlocul pieselor, refuzul de a da interviuri transmise la televiziunea britanică şi americană, consumul abuziv de halucinogene, sunt numai câteva exemple din comportamentul lui Syd. Criticii muzicali clasifică patrulaterul britanic, ca o trupă tip underground. La sfârşitul anului 1967, crizele lui Syd aduc trupa in pragul desfiinţării; managerii Peter Jenner şi Andrew King vor să formeze o nouă trupă cu Barett şi Wright. Iniţiativa eşuează şi criza rămâne nerezolvată asta în vreme ce noul manager îl angajează pe Jeff Beck pe post de chitarist; după scurt timp achiziţia eşuează şi David Gilmour este solicitat pentru postul de chitarist care cântase înainte în trupa Jokers Wild.
Primul disc Pink Floyd apare în 1967 cu numele The Piper At The Gates Of Dawn ocupând locul 3 în topul britanic. În vara anului 1968, Syd părăseşte trupa care va trece într-o nouă perioadă muzicală.
În paralel sunt produse trei albume. În 1968, A Sourceful Of Secrets produs de Norman Smith, care se atinge chiar şi locul 10 în topul britanic. Acesta a fost prezentat live sub egida festivalului Free Concerts din Hyde Park. În program au mai figurat Jethro Tull şi Roy Harper. Urmează dublul album live Ummagumma în 1969 cu cea mai bună clasare pe locul 6 în Marea Britanie; a prins bine la public, dar a fost neânţeles de presă. În fine, combinaţia muzicală între cor şi orchestră, Atom Heart Mother, considerat unul dintre cele mai reuşite, reprezentând o coproducţie cu compozitorul de muzică avantgardistă Ron Geesin, care a aplicat astfel primele efecte sonore, prin cuplarea la mixer a două magnetofoane; acest disc a fost editat in 1970. Un proiect comun de a înregistra un album folosind ca instrumente muzicale inventarul casnic al unei bucătării, rămâne însă nerealizat.
Soundul trupei este considerabil mai concentrat pe albumul Meddle (1971), cu epopeea de 23 de minute intitulată Echoes ( în această piesa Pink Floyd foloseşte pentru prima dată sintetizatorul VCS3 creat de Zinovieff). Acest album mai include piesa atmosferică One Of These Days (o melodie clasică de concert, cu un singur vers deformat ca sonoritate, 'recitat' de către Nick Mason: "One of these days, I'm going to cut you into little pieces" - "Intr-una din zilele astea, te voi tăia în bucăţele"). De asemenea, mai este inclusă o piesa in stil pop-jazz San Tropez. Tendinţa lor spre experimente este redată de data aceasta de Seamus (anterior, Mademoiselle Nobs), un blues pur în compania vocalizelor unui ogar rusesc. Un alt album, mai puţin cunoscut, Obscured By Clouds este lansat in 1972 şi figurează ca soundtrack al filmului La Vallee. Acesta este primul album al trupei care intra in Topul 50 American.
În anul 1973 este lansat Dark Side of the Moon care înregistrează un succes uriaş şiîin ciuda faptului că grupul nu a fost orientat niciodată spre hit-single-uri, piesa Money urcă până în Top20 US, dar şi mai important, albumul s-a menţinut in Top100, pentru mai bine de un deceniu, doborând multe recorduri în calea sa şi devenind astfel unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile. Dark Side of the Moon este un album conceptual, abordînd teme ca nebunia, nevroza şi celebritatea. Mulţumita noului echipament de înregistrare pe 16 canale de la Abbey Road Studios şi a cantităţii imense de timp investită de inginerul de sunet Alan Parsons, albumul a impus noi standarde ale fidelităţii sunetului.
Albumul a fost number one în Anglia şi America şi a stat 331 de săptămâni în clasamentul LP-urilor (Billboard). Show-urile devin din ce în ce mai bombastice, artworkul albumelor este realizat de Storm Thorgerson, încet-încet Pink Floyd transformându-se dintr-o trupă intr-o "experienţă muzicală". Următoarele albume sunt produse după aproape un an de înregistrări.
Dark Side of the Moon şi urmîtoarele trei albume (Wish You Were Here, Animals şi The Wall) sunt considerate de către fani ca marcând apogeul carierei formaţiei. Primul dintre acestea, Wish You Were Here, lansat in 1975, este un album tematic dedicat fostului membru, Syd Barret. Pe lângă melodia Wish You Were Here ( ce a devenit o piesă clasică), albumul include o lucrare foarte bine primită de critici, formată din 9 părţi, predominant instrumentala - Shine On You Crazy Diamond - un tribut adus tot lui Barrett; versurile abordează intr-un mod destul de evident urmările căderii psihice a lui Barret. Albumul mai include si piesele Welcome to the Machine şi Have a Cigar. Animals apare în 1977 dar ajunge number one doar în Germania. S how-urile cuprind elemente alegorice, precum un porc gonflabil de 10 m înălţime, recuzita artistică fiind preluată de Mark Fisher.
După 12 ani de existenţă Pink Floyd îşi atinsese apoteoza artistică. La sfârşitul turneului mondial, in Montreal, Waters refuză să mai acorde un bis, în schimb scuipă publicul. În această atmosferă se naşte noua producţie The Wall (1979). La aceasta se adaugă faptul că Fondul mutual financiar al trupei, trezorizat la firma de investiţii financiare Norton Warburg, va da faliment. Waters dominând trupa incearcă să înregistreze în locul lui The Wall, albumul The Pros And Cons Of Hitchhiking; Certurile între Waters şi Wright marcând finalul înregistrării albumului. Apariţia discului (decembrie 1979) atinge insă la public recorduri nebînuite: 30 milioane de albume vândute, single-ul Another Brick In The Wall, va fi luni de zile numîrul unu în Europa.
Albumul contine si piesa Comfortably Numb, care, deşi nu a fost lansată niciodată ca single, a devenit o piatră de temelie în listele de melodii ale posturilor rock de radio, iar astăzi este una dintre cele mai cunoscute piese ale formaţiei. Deşi turneul ce a urmat a adus mari cheltuieli şi chiar pierderi pentru trupă, în cele din urmă vânzările albumului i-a scos din impas. In această vreme, Waters şi-a mărit tot mai mult contribuţia artistică, asumându-şi rolul de lider al trupei, a intrat adesea in conflict cu ceilalţi membrii, disensiunile sfârşind prin concedierea lui Wright.
In 1981 David Gilmour decide să părăseasca trupa şi să se ocupe de Kate Bush, în vreme ce Nick Mason intrase pe tărâmul jazz-ului unde colabora cu Fictitious Sports. În 1983 apare The Final Cut, un album ce cuprinde piese needitate pe The Wall.
După acesta, membrii trupei au mers fiecare pe căi separate, lansând albume solo, până în 1987, când Gilmour şi Mason au inceput reanimarea formaţiei. A urmat, o dispută amară în instanţă cu Roger Waters (care părăsise oficial trupa în 1985), rezultatul acesteia dând lui Gilmour şi Mason dreptul asupra folosirii numelui Pink Floyd (Waters câştigând drepturi asupra unor imagini definitorii Pink Floyd, incluzând aproape toată recuzita pentru concertul The Wall, precum şi toate drepturile asupra albumului The Final Cut)
In noua formulă, duo-ul Mason-Gilmour plus muzicieni de turneu compun albumul A Momentary Lapse Of Reason , finanţat de către cei doi. Discul a avut parte din nou de reacţii nemaipomenite (locul 3 în Anglia şi America plus 2 în Germania). Turneul mondial care a urmat a durat 4 ani, a avut 5,5 milioane de spectatori în 100 de show-uri, un decor inedit fiind scena plutitoare din laguna Veneţiei unde au susţinut un concert istoric în 1989. Pink Floyd a avut parte însă de opoziţia lui Waters care le-a interzis să cânte sub numele Pink Floyd, dar până la urmă lucrurile s-au aranjat.
În 1989 apare materialul live al turneului A Delicate Sound Of Thunder. Acest album a fost emis prin difuzoare externe în noiembrie 1989 în spaţiul cosmic de către echipajul capsulei spaţiale franco-sovietice Soyuz 7. La începutul lui 1993, Wright revine în trupă şi noul album The Division Bell ii poartă amprenta. Produs de către Bob Ezrin, noua producţie readuce sound-ul Pink Floyd in perioada anilor '70. În martie 1994 incepe noul turneu mondial, cuprinzând 110 spectacole susţinute în 77 de metropole, fiind atinsă cota de 5 milioane de spectatori. Până în1994 Pink Floyd nu mai cântase live decât o singură dată din 22 iulie 1989. Noul album apărut în iunie 1995, Pulse, a fost înregistrat în timpul a 14 spectacole consecutive susţinute la Londra; este un dublu album live, continând intreg albumul Dark Side Of The Moon, remixat live. O performanţă deosebită o reprezintă sistemul de înregistrare foarte sofisticat, experţii considerând că deţine cel mai pur sound posibil înregistrat vreodată în condiţii live; paralel cu concertul, trupa a produs un longformvideo, cu o durata de 150 de minute. Se poate afirma ca Pulse marchează un nou apogeu al trupei, chiar dacă lipsesc doi membrii marcanţi: Waters şi Barret.
Mai urmează o versiune live a albumului The Wall, compusă din inregistrări ale concertelor din 1980-1981, intitulat Is there anybody out there? The Wall Live 2000 şi un dublu-disc în 2001 conţinând cele mai bune piese ale lor, numit Echoes. De asemenea, în 2003, ediţia aniversară a albumului The dark side of the moon, pe Super Audio Compact Disc (SACD) şi în 2004 relansarea The final cut, cu piesa When The Tigers Broke Free adăugată .
Deşi exist zvonuri cu privire la întoarcerea în studio a celor 3 membri Pink Floyd, nu există ştiri oficiale care să le susţină. Viitorul trupei este incert datorită faptului că membrii s-au ocupat de proiecte pe cont propriu (Nick Mason a scris o carte despre trecutul său în cadrul formaţiei: Inside Out - A Personal History of Pink Floyd) şi datorită decesului managerului trupei, Steve O'Rourke, în Octombrie 2003.
David Gilmour a lansat in noiembrie 2002 un DVD ce conţine un concert al său intitulat David Gilmour in Concert cu fragmente preluate din spectacolele susţinute îin perioada 22 iunie 2001 - 17 ianuarie 2002, la The Royal Festival Hall din Londra. Apar ca invitaţi Rick Wright şi Bob Geldof (Pink din filmul The Wall).
În anul 2002, Q Magazine desemnează formaţia Pink Floyd ca una dintre cele "50 de trupe de văzut înainte să mori".
În 2005, este anunţată semnarea unui contract pentru o versiune muzicală a albumului The Wall (ce urmează să fie jucată pe Broadway), conţinând muzică nouă compusă de Waters. Versiunea va conţine toate piesele scrise de Roger Waters, însă este neclar ce se va întâmpla cu piesele scrise împreună cu David Gilmour (Young Lust, Comfortably Numb, Run Like Hell) |
